Conform documentului, la data intrarii in vigoare a ordinului se abroga atat calendarul desfasurarii Evaluarii Nationale la finalul claselor a II-a, a IV-a si a VI-a, cat si cel privind simularea pentru absolventii clasei a VIII-a si probele scrise ale Bacalaureatului.
 
La inceputul acestei saptamani, Ministerul Educatiei si Cercetarii anunta ca a agreat cu partenerii educationali – reprezentantii elevilor, studentilor, parintilor, cadrelor didactice si cei ai Consiliului National al Rectorilor – masurile care se impun in vederea reluarii cursurilor si a finalizarii cu succes a anului scolar si universitar 2019 – 2020, in contextul pandemiei de SARS-CoV-2.
 
Conform MEC, in functie de data la care se vor relua cursurile, probele scrise ale Evaluarii Nationale si examenului de Bacalaureat ar putea fi organizate in luna iulie. Programa de examen pentru Evaluarea Nationala si Bacalaureat nu va cuprinde materia aferenta semestrului al II-lea. Sesiunea speciala a examenului de Bacalaureat pentru olimpici va fi anulata.
 
Situatia scolara a elevilor se va incheia cu minimum doua note, la care se adauga nota din teza, acolo unde este cazul.
 
Subiectele pentru tezele de pe semestrul al II-lea vor fi concepute doar din ce s-a studiat pana la data de 11 martie 2020.
 
Calendarele pentru inscrierea in clasa pregatitoare, gradinita si cel de mobilitate a personalului didactic vor fi decalate.